Să nu ne uităm originile… (2)

Ctitorii ale Măciucenilor

Este adevărat că Măciucenii nu au fost precum alţi boieri… nici foarte bogaţi, nici foarte renumiţi, au fost în ceea mai mare parte oameni care au lucrat pământul alături de ţărani, care au ajutat comunitatea aşa cum au putut şi au încercat să lase ceva în urmă. Din această familie se remarcă unul din marii sociologi români, Constantin Drăghicescu, ale căuri teze sunt azi studiate în Universităţi de prestigiu din Tokyo, New York, Paris sau Londra. Tot din Măciuca se trage Efrim Enăcescu, mare mitropolit al Basarabiei.

În afară de cule, alte monumente importante ale comunei Măciuca sunt bisericile ctitorite de boierii Măciuceanu, în prima jumătate a secolului XIX. Frumoasele biserici de zid se află pe Lista Monumentelor Istorice ale României.

Ștefan Măciuceanu, împreună cu fiul său Manu, ridică în anul 1844, în satul Zăvoieni, o biserică închinată Sfântului Nicolae.Lăcaşul de cult are nevoie de reparaţii şi consolidare.

Alexandru Măciuceanu ctitorește o altă biserică, închinată Sfântului Ioan Botezătorul, ridicată în perioada 1846-1847, în satul Bocşa. Alături de o parte dintre strămoşii mei, în curtea bisericii este înmormântat şi Mitropolitul Efrim Enăchescu.

Lada de zestre a Mariei Golescu

Scotocind prin arhive am găsit o scrisoare a Mariei Golescu către Comisia de Monumente Istorice a României, în care descrie în amănunt Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din Măciuca.

Onor. Comisiunei Monumentelor Istorice

6.IX.33(1)

Pisania zugravita glasuieste astfel: „Aceasta sfânta si dumnezeiasca biserica stiind mai dinainte vreme de mosi si parinti(i) nostri facuta de lemn pa hramu sf sântului Nicolaie si a ramâi (sic) prefacându-se tot acia pa hramul Cuviosei Paraschsitva acuma începându-se sint temelie de zid leatu 1846 de Dlui boieriu Alexandru Iordake Maciuceanu (3) si cu ajutoriu celorlalti ctitori cu atât ajutor ce au putut, cu blagoslovenia prea o sfintii sale parintelui episcup Neofit în zilele prea luminatului si înaltatului nostru Domn George Bibescu. Si s-au înfrumusetat cu toate odoarele cu zugaravela pi dinlauntru si pi dinafara dupa cum sa vede si s-au savârsit în leat 1849 cu toate ale dânsei, luna lui iulie: 3 zile.
Si când s-au ispravit acest lucru au fost vârsta de 89 boeriu Alexandru“. În stânga (4) usei de intrare, pe peretele de apus, se vede reprezentat în interior, în chip de ctitor, tinând capatul esarfei care trece pe sub modelul bisericei, „Dumnealui Boier Alicsandru“. Alaturi de dânsul, „copii(i) boeriului Alicsandru“: Alicsandru, Manu, Stefan. Sunt îmbracati în redingota cu pantalonii cadrilati, în costumul din preajma anului 1840. Mai sus sta scris Namu (sic) a boieriului Alicsandru“. Înspre miazanoapte, tinând celalt capat al esarfei, „Costandina“ cu un fel de turban si marama pe cap din care ies bucle. În proscomidie „pomelnicul ctitorilor“ din care abia se pot descifra câteva nume: Draghici, Maria.

În glaful nisei: „Pomelnicul zugravilor – asemenea foarte sters: Vladu, Ioan Erdiacon, Marin, Mihai“. Un grafit: „Popa Dumitru, diaconu Dumitru, 1858, august, 2“. În dosul usilor împaratesti: „Ilie ereu, Elena er erita, Radu, Maria, Stancu“. Pe icoana Maicii Domnului: „Aceasta icoana s-au platit de s-au zugravit de jupan Marin sân sitac Dumitrascu. Pe alta icoana înfatisând o Deisis: „Aceasta sfânta icoana s-au platit de boerul Radu sana Costandin de s-au zugravit“.
Tâmpla e de zid, cu o „stocatoriu“, în jurul praznicelor. Stranele sunt decorate cu un mic motiv ca de frunzulite sapate. Boltile, simple calote, poarta pe Pantocratorul, Platitera, Emanoil dupa obicei. Pictura foarte în(n)egrita de fum, stângace, cu mari greseli de anatomie si de proportie, nu prezinta niciun interes artistic. Merita totusi a fi conservata ca document al zugravelei localnice deoarece, cu toate ca numele zugravului care fusese semnat în exterior a fost sters odata cu doborârea tencuielei vatamate, putem afirma luând în consideratie analogia cu pictura din biserica din satul alaturat Zavoieni, ca este datorata (5) diaconului Angel Jugrafu Dozescu, cum semneaza acolo pe zidul de miazazi al bisericutei zidita în 1844, având urmatoarea pisanie: „Acest sfânta si dumnezeiasca beserica unde sa cinsteste si sa praznuieste hramu Sfântu erarh Nicolae, fiind facuta mai dinainte de batrânii nostri de lemn, acum s-au ridicat din temelie de zid si s-au înfrumusetat cu zugraveala cu toata osârdia si osteneala D. Stefan Maciuceanu fiul sau Manu si ajutorind si câtiva din locuitori, în zilele înaltatului nostru domn George Dimitriu Bibescu Voivod si cu blagoslovenia prea o sfintii sale parintelui nostru episcopul al Râmnicului, Kir Kir Neofit la leat 1844, august, 9“. În interior se reprezinta ctitorii: „Stefan Maciuceanu cu Balasa sotie“, „D. Manu Maciuca“ si sotia. Pe o icoana, anul: 1843. În proscomidie: „Pomelnicul zugravilor: Anghel erodiacon; Mihai, Barbu, Ioan Ioan Marin“ (6) si „aceasta raparatiune s-au facut de dumnealui Draghici Maciuceanu si dlui Alicsandru Gheorghe“ etc. Pe zidul de miazazi, în exterior, cum spuneam, între „Ducipal, 1844“ si primul din apostolii zugraviti în firide de jur împrejurul bisericei „Diaconu Angel Jugrafu Dozescu cu ucenicii lui“. Pe acest diacon Anghel Jugravu îl mai întâlnim(7) , în comuna Dozesti, catunul Jugravi (caruia i-a dat numele aceasta familie de zugravi, caci se pare, dupa traditia orala, ca erau mai multi „pictori Dozesti“), cu prilejul bisericei fondate la 1828 de enoriasi, „îndemnator fiind diaconul Anghel Zugravu“ (Dict. Geogr. Vâlcea, „Jugravi“).
Ca sa revenim la Maciuca-Bocsa, se pare ca dl. arhitect Athanasescu a facut releveul arhitectonic, asa ca nu va fi nevoie sa insist asupra acestei chestiuni.

Printre cartile bisericii se afla un Antologhion din 1706, „tiparit de popa Konstandin Typ.“, cu urmatoarea inscriptie descifrata pe jumatate: „Eu Manolake am daruit (?) aceasta carte“. Pe un Triodion(8) : „Aceasta sfânta carte s-au cumparat de robul lui Dumnezeu, Pârvu, si let 1767, diaconul Vladu ot Maciuca“.
Daca ar mai fi ceva de complectat stau cu placere la dispozitia Comisiunei, aflându-ma la Babeni-Oltet pâna la 1 Noembrie.

Cu deosebita stima,
Maria Golescu, Babeni Oltet, Gara Bals, 7. IX. 33

Crucile mistice

Dacă vă propuneţi să faceţi o vizită la Măciuca, cu siguranţă veţi observa numeroase cruci aşezate la răscruce de drumuri, lângă fântâni, la troiţe, pe câmpuri, în copaci… Sunt cruci de lemn, vopsite diferit,

Potrivit sociologului Ligia Rizea, crucea este un simbol dens pentru creștinism…

Dar legată atât de intim de ritualul funerar, cum ne este înfățișată azi în satele vâlcene, ea ridică problema unor studii serioase de antropologie culturală. Întreaga Oltenie are această cerință. Vâlcea, însă, se pare că oferă un material concludent pe această temă.

În Vâlcea există un întreg patrimoniu de cruci funerare de lemn, pictate sever, fără vorbele de duh ale Săpânței, cu simboluri precise (Isus Hristos Pantocrator, mai rar Răstignirea, uneori cu Adam la picioarele lui ținând o cruce în mâini, Izvorul Tămăduirii, heruvimi, chiar și tricolorul, cu conotațiile culorilor lui legate de Sfânta Treime, dar desigur și naționale), pe un larg teritoriu, de la Pietrari la Drăgășani, de la Galicea, Frâncești, Fărtățești, sau Popești până la Zătreni și Ghioroiu sau pe dealurile de la Dănicei, spre Argeș.

Toate drumurile vâlcene sunt marcate cu aceste zeci de cruci din lemn, care au sute de ani vechime și ascund o mistică aparte. Ele arată legătura indisolubilă a celor rămași cu cei duși şi definesc o particularitate a creștinismului ortodox românesc. Ele au statornicit aici, un spirit unitar care a rezistat aproape 2.000 de ani.