Brabova, Brabuva, Brabovo

Satul Brabova din județul Dolj este locuit din cele mai vechi timpuri. La vest de sat a fost descoperită o cetate dacică fortificată, iar la est există o altă fortificație mai mică. Tot aici a fost descoperit un tezaur de monezi de argint emise în Westfalia.

Prima atestare documentară datează din 1606. Satul este menționat într-un zapis de la 1 ianuarie 7114 (1606), unde printer boierii și megiașii martori se găsește ”jupân Farcaș aga din Babruva”. Satul mai apare și în alte documente din anii 1658, 1784, 1790, în catagrafii și în hărți din diverși ani.

Moșia Brabova

La origine, Brabova a fost sat de moșneni. În anul 1819, satul era împărțit în două. Proprietarii moșiilor din Brabova de Sus și Brabova de Jos erau: șetrarul Răducanu Isvoranu și Constandinache Braboveanu.

În catagrafia din 1831, moșia Brabova era megieșească, fiind stăpânită de-a valma de ”trei moși și Nicolae și Barbu, feciori ai șetrarului Isvoranu și Constandache Cobeanu și logofăt Stanciu Popescu”. Prin aplicarea legii rurale din 1864 și reforma agrară din 1921 au fost împroprietăriți 374 de clăcași.

În documentele SOCEC, în anul 1925 moșia Brabova era împărțită între Geblescu C.R. Alexandrina – 400 ha, Geblescu C.R. – 400 ha și Isvoranu T. Ion – 700 ha (Brabova Urdinița). În 1922, familia Geblescu mai avea moșii la Călugărei, Carpen, Bucoviciou (Vela).

În anul 1892, în sat existau deja 3 conace boierești construite de Constantin Braboveanu și Barbu Izvoranu. În anul 1907, exista și o culă de formă dreptunghiulară cu parter și două etaje ”zidită la începutul secolului XVIII de Barbu Izvoranu”.

Locul pe care se află vechea culă din Brabova a fost cândva marginea unei mari păduri seculare de stejar, din care azi n-a mai rămas nimic, vatra ei fiind ocupată de sat. Despre aceste aşezări, care se întind de-a lungul pârâului Brabova, documentele spun că iniţial ar fi fost construite de fostul caimacam al Olteniei, Constantin Braboveanu. Până la el, oamenii acestor locuri trăiau în case răsfirate pe o mare întindere. În actuala vatră a satului nu erau decât casele câtorva familii, mai înstărite, dintre care cea mai veche, ce s-a succedat sute de ani, a fost cea a familiei Izvoranu, ce-şi trage numele de la şătrarul Barbu Izvoranu.

De altfel, Isvoranu este o veche familie boierească din Oltenia, care apare în documente încă din secolul al XVI-lea și care a deținut numeroase funcții dregătorești la curtea domnească.

La începutul secolului al XIX-lea, Constantin Braboveanu ajunsese principalul proprietar al localităţii, pe care a preluat-o de la vechii boieri Izvoranu. Constantin Braboveanu, interesat probabil să exploateze pădurea şi să mărească suprafaţa cultivabilă, a pus de s-au construit case „în linie” pe valea Brabovei, pe care le-a dat spre folosinţă atât locuitorilor vechii aşezări, cât şi altora aduşi din alte părţi. Satul a luat numele de Brabova (de la Braboveanu) tocmai datorită acestei sistematizări.

Istoric

Printre bunurile preluate de la familia Izvoranu s-a aflat şi o culă care făcea parte din ansamblul gospodăresc al boierului. Nu se ştie precis când a fost ea construită de Barbu Izvoranu, dar datează, probabil, din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Ştim însă că, pe la anul 1802, a fost înălţată cu încă un etaj de Constantin Braboveanu. Această supraetajare a fost făcută, probabil, ca urmare a înteţirii atacurilor cârjaliilor şi pazvangiilor care, la 1801, au ars mai multe cule din Oltenia.

În anul 1841 moşia Brabova ajunge în stăpânirea lui Radu Geblescu, care o cumpără de la Constantin Braboveanu. De la Radu Geblescu, moşia şi cula trec ca moştenire fiului său, Constantin, care, la rândul său, o dă de zestre fiicei sale Elvira, cu ocazia căsătoriei ei cu Filip Bibescu, fratele lui Anton Bibescu, care stăpânea podgoriile din Corcova.

Descriere

De la început, cula a avut un caracter de refugiu şi apărare, fiind situată la 30 de metri de conac, iar după anul 1802, când i s-a mai adăugat un etaj, şi mai târziu, când s-a construit balconul de lemn de la nivelul cerdacului, s-a transformat în locuinţă cu caracter permanent. Inițial a avut două nivele, dar în anul 1841, noul moșier adaugă cel de-al treilea nivel, cu foișor. Intreaga construcție este din zidărie de cărămidă, cu pereții exteriori groși de 70 cm, iar cei interiori de 60 cm.

• 

• 

• 

Este o culă de dimensiuni mijlocii cu plan rectangular şi două niveluri, iar faţada principală este cea sudică. Pe aici se intră într-o sală care comunică cu beciul şi din care porneşte scara către primul nivel, marcată în exterior de metereze. Beciul are o altă intrare dinspre exterior, închisă cu o uşa din două canaturi. Are o singură încăpere, cu tavan din scânduri sprijinit de grinzi transversale susţinute în mijloc de o grindă masivă.

Primul nivel are o singură odaie, iar următorul două, care comunică cu cerdacul deschis pe şase arcade trilobate. La începutul secolului al XX-lea, acesta a fost lărgit printr-o galerie de lemn construită în consolă, care se continuă de-a lungul zidului de vest până la anexa sanitară.

Singura decoraţie a faţadelor o reprezintă panourile dreptunghiulare adâncite în zidul primului nivel. De altfel, o caracteristică ar­hi­tectonică aparte a culelor din Oltenia, în comparație cu cele din alte țări din Balcani este cerdacul. Într-adevăr, is­cusiţii meşteri populari ca­re le-au cons­truit au ştiut să le îm­podobească cu acest element arhitectonic, care, plasat la ul­ti­mul etaj, dă farmec întregii faţade. Ba­lustrada cerdacului se împarte în des­chi­deri egale, despărţite prin stâlpişori de zi­dărie sau de lemn.

Zidurile foarte groase nu au ferestre sau le au foarte mici, dar au ambrazuri pentru armele de foc. Aco­pe­ri­şurile, cu pantă ac­centuată, erau inițial de lemn, cu învelitoare de şindrilă. Interiorul este împărţit în general în beci şi trei nivele, legate printr-o scară interioară de lemn.

Accesul în culă se face printr-o uşă ma­sivă, care, în caz de asalt, se putea bloca din interior cu mai multe grinzi. Cu timpul, culele şi-au pierdut vocaţia defensivă, devenind, pentru proprietarii lor, semn al apartenenţei la clasa marilor boieri.

Cula Izvoranu-Geblescu din Brabova poate fi considerată drept unul din­tre cele mai reuşite exemplare, atât ca pro­porţii armonioase, cât şi ca încadrare în peisaj

Soarta culei

Soarta acestei cu­le este însă mai vitregă decât a celorlalte cule din Oltenia. O condamnabilă neglijenţă o pune în pe­ricol, după ce zidurile ei masive au re­zistat timp de secole. Intervenţiile din perioada comunistă au mutilate-o, iar paragina în care a fost lăsată de autoritățile locale a grăbit rapid distrugerea culei. Tencuiala sfărâmată a fost acoperită la repezeală cu o vopsea liliachie, zidurile sunt fisurate, iar şiţa care trebuia bătută pe acoperiş putrezeşte de ani buni în beci, în timp ce tabla a permis pătrunderea pre­ci­pi­ta­ţi­i­lor şi formarea de fisuri. Am vizitat-o de multe ori în ultimii 10 ani și am văzut-o cum an de an s-a deteriorat din ce în ce mai rău. Dacă la început, ușa de intrare era blocată și nu se putea pătrunde înăuntru, cu timpul lacătul a fost spart, iar în interior au pătruns diverse persoane care au mai furat din lemnărie.

Struc­tura este în­să în picioare şi starea ei ac­tuală permite refacerea. Este nevoie însă de o sumă mare de bani deoarece una dintre grinzile de rezistență este ruptă. Din fericire, din toamna anului 2019, s-a ridicat o structură de protecție pentru perioada de iarnă, iar în primăvara anului 2020 va începe renovarea culei în cadrul unui proiect al Consiliului Județan Dolj, cu fonduri europene.

Modalităţi de acces

Dinspre Craiova – Se merge pe DJ606, iar la ieşirea din comuna Predești se continuă pe DJ606 pe drumul către Vânju Mare. Până acolo sunt 33 km.

Dinspre Dr. Turnu Severin sunt trei posibile rute, dar cea mai scurtă are 88 km.  Din E70/DN6, după Șimian, se continuă pe DN56A Hinova-Vânju Mare unde se virează stânga pe strada Republicii și se urmează DJ606 până în Brabova.

Bibliografie:

SOS – Culele Oltenești! – arh. Pavel Popescu

Cule – Lucia Zamora

Kule.ro

Monografia județului Dolj 1944 – dr. C. S. Nicolăescu-Plopșor

Revista Construcțiilor, nov. 2018

ArchaeoHeritage.ro

BCMI 1936

Dicționarul istoric al localităților din județul Dolj – Avram Cezar, Barbu Paul-Emanoil, Ciobotea Dinică, Osiac Vladimir