La 6 km NV de Gheorghieni (jud. Harghita), se găseşte unul dintre cele mai impresionante castele medievale din România. Pe drumul care străbate Țara Secuilor, de la Gheorgheni la Toplița – DN 12 – se găseşte comuna Lăzarea, care a fost, timp de 400 de ani, o adevărată capitală a Ținutului Secuiesc. La poalele unui deal împădurit se află o clădire impresionantă, castelul Principelui Transilvaniei, cel cunoscut sub numele Lázár sau Castelul lui Lazăr.

Prin faţa castelului trece un pârâiaş. Nu vă imaginaţi genul de şanţ de apărare plin cu apă, aşa cum este la Cetatea Făgăraş spre exemplu. In dreptul porţilor de intrare este un pod de beton şi o parcare. Castelul nu este deschis spre vizitare. Aşa bănuim de vreme ce nu este niciun program de vizitare afişat sau alte informaţii. Doar o plăcuţă ce semnalizează un monument istoric înscris pe Lista de Monumente Istorice a României.

Pentru mine a fost dragoste la prima vedere. Este diferit de tot ceea ce am văzut până acum. Muream de curiozitate să văd ce e dincolo de ziduri. Prin câteva firide din zidul vestic se văd ruinele fostelor anexe. Se pare că se încearcă şi renovarea. Ar fi extraordinar să se reuşească.

Istorie

Acesta a fost ridicat în jurul anilor 1500 pe o mai veche fortificaţie medievală, de către familia de nobili Lazar. Predecesorul castelului este conacul András din secolul al XV-lea, primul corp fiind construit în 1450. Reședința nobiliară a fost modificată și reconstruită de mai multe ori în secolele XVI-XVII. Cel mai vechi corp al clădirii actuale datează din 1532, fiind construit de Lázár János, aşa cum reiese dintr-o inscripţie cu litere gotice din turnul porţii.

Cele mai însemnate construcții s-au făcut la începutul secolului al XVII-lea, când întreaga clădire a fost transformată să corespundă stilului renascentist. Cel care a ordonat reamenajarea era Lázár István ( Ștefan al IV-lea Lazar), jude al scaunelor Ciuc, Gheorgheni și Cașin. Între 1629-1631 a construit o clădire mai amplă refolosind unele segmente ale vechii clădiri. A adăugat o scară monumentală, bastioanele decorate cu inscripții și blazoane pe ambele bastioane și cornișa pictată după stilul renascentist. Aici se poate vedea și data când s-au finalizat lucrările în anul 1632.

În anii 1600, 1700, s-au adăugat şi alte clădiri care i-au dat construcţiei un aer original, unic, eclectic. Nu am mai întâlnit o asemenea combinatie între mai multe stiluri, romanic, renascentist, baroc, la niciun castel din România.
Pe bastionul sud-vestic se află cea mai lungă și veche inscripție : “Propugnaculum istud fecit fieri Generosus Dominus Stephanus Lazar Regius Supremus Sedis Siculicalis Csik Gyrgio et Kazon. Anno Domini Millesimo Septingentesimo Trigesimo Primo 19 die Septembris”.

Dar ce atrage cel mai mult privirile vizitatorilor este zidul de sud, adică cel de la intrare, care a fost decorat cu ornamente pictate, care reprezintă motive florale

În a doua jumătate a secolului al XVII-lea s-a construit și Turnul Veres. Toate bastioanele au gurile de tragere la parter şi etajul doi, iar pe console se găsesc guri de pacură. In ciuda dotărilor militare, cetatea nu a avut importanţă strategică, rolul ei principal fiind de reşedinţă. În curte, pe lângă zid se aflau clădirile agricole, bucătăria, vatra, casa servitorilor, barăci, grajduri și fierăria. Castelul şi-a atins forma cea mai somptuoasă la sfârşitul secolului al XVII-lea , în vremea contelui Lázár Ferenc.

În timpul Războiului curuților (luptele pentru libertate din perioada lui Rakoczi din anii 1706-1707 ), cel mai afectat corp a fost cel rezidențial. Zidurile din centru s-au prăbușit și doar încăperile adosate zidului estic au rămas intacte. Această parte a fost modificată înfiinţându-se aşa-numita Casă a Doamnelor, primind un exterior în stil baroc obţinându-şi forma finală în 1742. După incendiul din 1748, castelul şi-a pierdut treptat rolul rezidenţial, au fost dărâmate toate clădirile anexe necesare unei curţi şi încetul cu încetul şi clădirile pentru locuit au fost distruse, la mijlocul secolului al XIX-lea au fost locuite doar câteva săli.

Prezent incert

Din nefericire, pentru că nu am putut vizita castelul şi nici nu am avut cu cine să discutăm despre el, am încercat să aflu mai multe informaţii despre situaţia recentă a reşedinţei nobiliare de pe internet.

Lázár Zsigmond și soția lui au trăit în castel până în anul 1853. Clădirea a mai suferit un incendiu în anul 1872, an în care nu mai era folosită. Ultimii proprietari ai moșiei erau fiicele contelui Lázár Jenő (1845-1900) și ai Bors Ludmillei: Eleonóra (1871-1952) și Margit (1872-1954). Castelul aflat în paraghină a fost reamenajată în anul 1970, lucrări oprite în scurt timp. Din 1974 sunt organizate tabere de creație anuale, și lucrările de artă realizate sunt expuse în Sala de Consiliu. Lucrările de reabilitare s-au început din nou în anii 1980, în bastioanele deja renovate s-a amenajat un muzeu.

(Sursa: www.casteleintransilvania.ro)

Interes pentru vizitare există cu certitudine. În timp ce ne plimbam pe lângă zidurile castelului şi făceam fotografii, la câteva minute una de alta, au mai sosit două familii. Ca şi noi încercau să găsească vreo informaţie despre programul de vizitare etc. Evident că au plecat dezamăgiţi. Sper să se reuşească restaurarea şi să se redesc hidă publicului larg. Merită văzut, fiind unul dintre cele mai impresionante castele medievale din România.

De aici, noi am pornit mai departe spre Palatul Cnejilor, despre care v-am povestit într-un alt articol.