Palatul Cnejilor din Ceahlău

Plecasem spre Gura Humorului, dar n-am ales traseul pe Cheile Bicazului, pentru că trecusem mai înainte prin Gheorghieni, Lăzarea, Topliţa şi Tulgheş. Am întârzat destul de mult în Tulgheş tot căutând ultima moară de apă funcţională. Citisem pe internet despre ea, dar când am ajuns acolo şi am vorbit cu oamenii de sat, am aflat că nu mai exista demult. Aşa că am plecat mai departe spre Gura Humorului. Dat mai aveam o oprire: în satul Ceahlău, din comuna cu acelaşi nume, situat pe malul Lacului Bicaz. Aflasem despre Palatul Cnejilor şi voiam să vedem ce-a mai rămas din el. Aşa că am parcurs cei aproape 28 de km, cei mai proşti pe care am circulat vreodată… Parcă eram într-o zonă ce fusese bomşa că, dacă vreţi să vizitaţi zona, nu vă sfătuiesc să alegeţi acest traseu.

În cele din urmă, cu mare greutate, am ajuns spre amiază în satul Ceahlău. Am găsit uşor palatul…. adică ruinele a ceea ce a fost odată Palatul Cnejilor. Este un indicator chiar în drum. Aproape nimic nu mai aminteşte de fosta reşedinţă nobiliară a Cantacuzinilor. Este cunoscut sub numele de Palatul Cnejilor, deoarece în 1791, Matei Cantacuzino a obținut titlul de cneaz și înalte distincții imperiale, după ce a plecat în Rusia cu întreaga familie. Palatul din Ceahlău este legat în mod direct de sosirea şi stabilirea în Moldova a familiei Cantacuzinilor din Fanar. Prima reledinţă a lor a fost Schitul Hangu.

Dar să începem cu începutul, pentru că istoria locului este cu mult mai veche.

Ansamblul fostului schit Hangu la 1900.
Foto: Wikipedia

Mânăstirea Pionul…. Schitul Hangu

Pe vremuri aici se aflau ruinele mânăstirii Pionul, aşezată pe locul unui schit mai vechi, cunoscut sub numele „Schitul lui Silvestru”. Marele paharnic Gheorghe Coci, fratele domnitorului Vasile Lupu (1634-1653), a zidit pe locul vechiului schit în 1639 o biserică cu hramul „Pogorârea Sf. Duh” și a înzestrat-o cu cele necesare. Deși nu există niciun document care să ateste această ctitorire și nici măcar o pisanie originară, construirea bisericii de către Gheorghe Hatmanul este atestată de o inscripție amplasată în pridvorul bisericii cu ocazia reparațiilor executate în anul 1820: „Această sfântă biserică întru care să prăznuiește hramul Pogorârii Sfântului Duh iaste zidită de răposatu Gheorghe hatman frate cu Vasile Voievod, leat 7147 (1639), iar acum 7328 (1820), cum blagoslovenia preasfințitului mitropolit kirio kir Veniamin și prin osârdia cuvioșiei sale ieromonah Iosif, egumenul acestei sfinte mănăstiri, s-au deschis zidirea, s-au tencuit și s-au acoperit. 1820 iunie 8”.

Biserica „Pogorârea Sf. Duh”

Datorită puternicei influențe a fratelui sau, voievodul Vasile Lupu, schitul cel vechi a dobândit moșii numeroase, întărite și întregite pe tot parcursul secolului al XVIII-lea. Din documentele emise în 1641, rezultă că mănăstirea Pionu stăpânea o mare parte din masivul Ceahlău. Ulterior, marele paharnic Gheorghe Coci a donat și alte moșii cumpărate în această zonă.

Cantacuzinii

Pământul dobândit astfel, prin voință domnească, a dus la inevitabile conflicte, în cazul acesta purtate cu vestiții boieri Cantacuzini, care începuseră să cumpere moşii în zonă. La începutul anului 1672, Şerban Cantacuzino, viitorul domn al Țării Românești (1678-1688), a fugit în Moldova și s-a ascuns la mănăstirea Hangu după revenirea pe tron a lui Grigore I Ghica. La scurt timp, chiliiile mânăstireşti au ars, iar peste ruinele lor Alexandru Ruset, fiul domnitorului Antonie Vodă Ruşeţ (1675-1678) și ginerele hatmanului Gheorghe Coci, a construit pe la anul 1676 un zid de incintă. Deasupra porții de intrare în incintă a fost amplasată următoarea pisanie în limba slavonă: „Cu voia Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, acest zid pre împrejurul mănăstirii l-au zidit Io Alexandru Voievoda i gospodja ego Anița snă Io Antonie Ruset Voievoda, gineri lui Gheorghe Hatman. Vleto 7184 (1676) msța august 15”.

Poarta de intrare în incinta fortificată
Pisania

Pe la 1650, moşia Hangu intră în posesia Cantacuzinilor. Ajuns proprietar al moșiei Hangu, marele vistiernic Toderașcu Cantacuzino (1635-1686) a ridicat un turn circular cu scop de locuință în colțul de nord-est al zidului de incintă. Astfel el duce fortificaţia la alt nivel. În afara turnului circular, situat în partea de nord, el adaugă două turnuri masive ăn lateralele porţii de acces, metereze şi mai multe turnuri fortificate de-a lungul zidului. Schitul Hangu devine în acest fel o redutabilă fortăreaţă. Poziţia reşedinţei era strategică. Fiind aproape de graniţa cu Transilvania, reprezenta un punct de fugă a familiei Cantacuzino, dar şi a altor domnitori în caz de pericol. De altfel, mănăstirea a fost în mai multe rânduri un loc de refugiu pentru boierii Cantacuzini.

Ruinele incintei fortificate a fostului schit
Turnul pătrat cu rol de locuinţă de pe latura de nord-vest

În timp, familia Cantacuzino a început să-și extindă influența în regiune, devenind proprietara moșiilor de pe aproape întreaga vale a Bistriței. Boierii din familia Cantacuzino au râvnit și moșiile dăruite Schitului Hangu de domnitorii Moldovei. După obținerea titlului de cneaz în Rusia de către Matei Cantacuzino, fiii săi au revenit în țară, intensificându-și atacurile juridice împotriva Mănăstirii Pionul care își pierde cea mai mare parte din moșii, iar în 1840 călugării sunt nevoiti să se retragă la o bisericuță de lemn, Schitișor, aflată la departare de vreo 2 km.

Ruinele unor beciuri

Obținând dreptul de proprietate în 1839, Cantacuzinii transforma așezarea mănăstireasca în curte boierească fortificată, modificând chiliile, construind anexe, întărind zidul de incintă. Astfel s-a născut Palatul Cnejilor, în fapt o locuință boierească aflată la limita între conac și palat.
În anii ’40 ai secolului al XIX-lea, Cantacuzinii au dorit să transforme curtea boierească de la Hangu într-o reședință nobiliară fortificată și luxoasă în stilul celor de la Sankt Petersburg. Ei au făcut cheltuieli mari care i-au adus mai târziu la ruină. Domnitorul Grigore Alexandru Ghica le-a scos moșiile la licitație.

Moșia Hangu a fost cumpărată în anul 1852 de Smaranda Sturza pentru suma de 142.000 galbeni austrieci și olandezi. Cei trei frați Cantacuzino s-au închis în incinta palatului, refuzând să-l predea noilor stăpâni și încercând să ridice în sprijinul lor cetele de hangani înarmați. Ei trec printr-o rezistență îndârjită. Zidurile exterioare ale complexului au fost incendiate cu câlți și smoală. Unul dintre frați se sinucide, iar ceilalți doi au fost arestați după câteva zile și duși la Iași, de unde au fost deportați în Rusia. Membrii familiei Sturza nu au locuit în castel, lăsându-l în părăsire. (Sursa: Wikipedia)

Turnul circular din nord-est şi poarta de intrare

Oaspeţi de seamă la Palat

Hangu a devenit un loc de popas pentru multe personalități marcante ale epocii precum scriitorul și publicistul german Wilhelm von Kotzebue, cumnat al cnejilor, scriitorul francez Jean Alexandre Vaillant, Vasile Alecsandri, Gheorghe Asachi şi Alecu Russo. Se pare că şi Alexandre Dumas a vizitat locul, apoi a scris romanul Strigoiul Carpaților, a cărui acțiune se desfășoară în jurul turnului pătrat de la Hangu.

S-au ţesut multe legende în jurul Palatului Cnejilor, de la strigoi, până la comori ascunse. Că au sau nu ceva real în ele, e greu de ştiut. Un lucru este cert: starea jalnică în care a ajuns prima reşedinţă a Cantacuzinilor. În prezent, din Schitul Hangu nu au mai rămas decât biserica și ruine de ziduri și turnuri. Palatul Cnejilor se află în proprietatea Primăriei comunei Ceahlău, care nu are bani să-l întrețină. Ultimii proprietari, familia Sturdza, nu au revendicat acest domeniu.

Leave a Comment