Într-una dintre vizitele de documentare din județul Dolj am ajuns în satul Plopșor din comuna Sălcuța. Căutam conacele Plopșorenilor, familie veche boierească din sec. XVIII, de al căror nume se leagă denumirea satului. Am găsit doar urme ale boierilor Plopșoreni, pe vechea lor moșie. Studiasem o jalbă din 11 noiembrie 1792, privitoare la hotărnicia dintre moșia Plopșoru, stăpânită de boierul Nițul Plopșoreanu, și vel Cămărașu caimacan, ce deținea moșia Veleni. Din vechiul conac n-a mai rămas nimic, nici nu-și mai amintește nimeni să fii auzit vreodată de acești boieri.

Biserica veche

Am găsit însă vechea biserică. A fost ridicată de pitarul Constantin Plopșoreanu și soția sa, Sevastița, în 1839-1840 pe ruinele unei mai vechi biserici de sec XVIII. Când am văzut-o atât de mică, n-am știut ce e… Părintele paroh ne-a deschis și ne-a arătat-o.

E cea mai mică biserică de piatră de sec. XIX pe care am văzut-o până acum. E rotundă, iar interiorul este mai mic decât bucătăria mea de la bloc. Ceea ce ar trebui să fie naos-pronaos nu are mai mult de un metru adâncime. In altar se mai vede din vechea pictură. E acolo masa de piatră. Alături, într-o laterală e sacristia de piatră. Tot în altar se păstrează și pisania.

Acum nu se mai slujește în ea. Are nevoie de reparații: pereții sunt fisurați. Pictura s-a șters în multe locuri, iar în altele trebuie curățat varul care o acoperă. Practic trebuie restaurat totul cu mare atenție pentru că biserica e pe Lista de Monumente istorice cu codul DJ-II-m-B-08341. Părintele vrea să o repare și să o sfințească. Cu toate că nu se mai slujește acolo, nu îți transmite senzația de părăsire. E curată și îngrijită.

Pe o scară interioară îngustă, în spirală, din bârne de lemn, se ajunge în clopotniță. Mult timp, locul vechiului clopot care a fost furat, a fost luat de o jantă de mașină. Recent s-a achiziționat un clopot nou. Alături se păstrează și janta… ca o aducere aminte a vremurilor trecute.

Biserica fusese înzestrată de boierul Plopșoreanu cu toate cele trebuincioase. Din toate aceste odoare, în noua biserică nu s-au mai păstrat decât niște cărți. Pe una dintre ele este scris inventarul odoarelor din vechea biserică:

…odoare ce leam cumparat și leam dat sfintei biserici in sama preotului loan: 1 sfânt potir de argint poleit cu aur cu dăscosu și tot tacâmu lui tot de argint, 1 linguriță de argint, 1 pereche de paftale de argint poleite, 1 oftoic mare, 2 mineie, 1 triod, 1 evanghelie, 1 Ieturghier, 1 cruce de argint, 1 patrafir, 1 apostol, 1 pendecostari, 1 bocovă, 1 oftoic mic, 2 mese de pânză,1 epitaf, 1 antimisâ, 1 masă de pânză, 1 idem de (?), 1 cădelniță, 2 sfejnice de alamă, 5 candele de cositori, 1 pereche odăjdii, 6 sfejnice de lemn 6 tintchele la ele, 7 icoane, 1 mică pa prastol, 1 tretapod, 7 candele de sticlă, 1 policandru, 1 steag.

C. Plopșoreanu

La începutul unei alte cărți se citește un alt text scris de ctitorul bisericii:

Cât cetiț și intraț
În acest templu să vă rugaț
Va rugaț vă umiliț
Și pă ctitori pomeniț
Pildelor lor fiți părtaș
Zidiț Domnului lăcaș
Dacă vreț să moșteniț
Bine le ce toț doriț.

Polcovnicu de armie Constandin Plopșoreanu

Biserica nouă

Biserica veche, la fel ca precedenta din sec. XVIII, s-a ruinat și ea. În 1904, urmașii fostului ctitor, Niculae Ion și soția sa, Rada, cu fiii și nepoții lor au ridicat alături, o altă biserică mai mare, tot cu hramul Sfinților Împărați Constantin și Elena.

În timpul domniei Regelui Carol I, fiind moștenitorul tronului Prințul Ferdinand, Episcop al Râmnicului Atanasie, s-a zidit din temelie această Sfântă biserică, cu Hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena, cu toată cheltuiala ctitorilor principali: Niculae Ion și soția sa Rada, fata lor Maria și fiii ei, Stan și Constantin Nicolaescu, cu soțiile lor Polina și Elena și Ilie Mirescu cu soția lui Maria și o parte din săteni. 1904

Pisania

În interior, pe pereții din pronaos și naos sunt pictați ctitorii.

Noua biserică a servit de filială a parohiei Sălcuța până în 1934 când, după dorința ctitorilor, Sfântul Sinod a aprobat transformarea ei în ”Mânăstirea Plopșor”. A fost mânăstire de călugări, unde viețuiau 3 persoane: un stareț, un cântăreț și un frate. În 1941, lor li s-a alăturat și unul dintre ctitori, Ilie Mirescu.

Vechea biserică reparată a rămas paraclis. Fostele chilii ale mânăstirii, zidite de aceeași ctitori în 1934, aveau 3 camere, o bucătărie, o sală și o pivniță. După ce fosta mânăstire și-a încetat activitatea și lăcașul de cult a rămas biserică a satului, fostele chilii au devenit casă parohială.

Surse: Grigore G. Tocilescu – Marele Dicționar Geografic al României, Volumul 4, 1898; Nicolae Stoicescu – Bibliografia localităților și monumentelor feudale din România I – Țara Românească, vol. II M-Z, 1970; Marin Pretorian – Mănăstiri și schituri din Mitropolia Olteniei, 1942; Ctin Nicolăescu Plopșor – Oltenia, 1940; Arhivele Olteniei, 1922