Boierii Vlădăieni

Vlădăienii sunt un neam de boieri vechi din Oltenia. Bine încuscriți cu Ghiculese, Sutzine, Balșine și Pârșcovence. Vlădăiencele au ținut Buzești, Golești, Kretulești. După catagrafia din 1829, unul din cei mai bogați boeri din Dolj era Ion Vlădăianu, cu un venit de 25.000 lei pe an.

Moșia Vlădaia din județul Mehedinți, de la care familia și-a luat numele de Vlădăianu, este de opt generații proprietatea familiei noastre. Această moșie a fost cumpărată pe la 1640 de Iacov Căpitan ot Cernaia (1620), mai târziu al doilea clucer din Cernaia (1648), de la Radul logofătul din Desa. – scria avocatul Ioan I. Vlădăianu în revista ”Arhivele Olteniei”.

Înainte de a ajunge la Vlădăieni, moșia Vlădaia a aparținut lui Mihai Viteazul și se învecina cu moșii ale Buzeștilor. Dar în Vlădaia se găsesc și urme ale Buzeștilor.  Acolo, la 1592, Preda Buzescu a construit o culă din care nu a mai rămas nicio piatră. Era probabil cea mai veche culă din Oltenia. Sătenii recunosc că au luat cărămizile și pietrele din vechea culă, să-și construiască ei case.  Acum regretă, dar e prea târziu.

În afară de cula Buzeștilor, în Vlădaia știam că mai există două conace. Despre unul se spune că e mare și frumos. Despre celălalt nu știam nimic. Eram sigură că unul dintre ele trebuie să fie al Vlădăienilor. Prin urmare, am pornit la drum să aflu mai multe.

Așa cum e obiceiul, în timp, moșiile suferă multe modificări din cauza împărțirii între frați, a alianțelor care se fac, astfel încât e nevoie de multă muncă și studiu amânunțit pentru a urma firul. Iată care era situația în anul 1856, când s-a făcut ultima împărțire înainte de exproprierea din 1918-1922.

În 1845, coana Uța Vlădăianu, văduva armașului Barbu Vlădăianu (mort tânăr în 1812), lucrând în numele fiilor săi cei doi : colonel Barbu Vlădăianu, mai târziu general (bunicul meu) și colonel Ștefan Vlădăianu, a luat inițiativa partajului, angajând împreună cu moștenitorii celorlalte cincimi pe hotarnicul Nicolae Carada, pitar, care a fost autorizat de justiție să măsoare moșia Vlădaia, să facă și să aleagă cele cinci loturi, pentru cele cinci ramuri descendente din Conda Vlădăianu.

Av. Ioan I. Vlădăianu

Moșia a ieșit la măsuratoare de circa 10.313 pogoane, așa că fiecare cincime avea câte 2.062 pogoane. Din sentința judecatoriei județului Mehedinți nr. 15/856, confirmată de Curtea de Apel din Craiova prin decizia nr. 9/857, se vede cum si pentru cine s-au ales cincimile si cal s-au atribuit in acea vreme.
Pentru ramura lui Dumitraș, fiul lui Conda Vlădăianu, adică pentru Costache Vlădăianu, fiul răposatului Dumitrana Vlădăianu (celalalt fiu Iorgu fiind mort), au rămas trei pătrimi numai dintr-o cincime întreagă, cealaltă pătrime fiind dată, colonelului Ștefan Vlădăianu, fiul adoptiv și moștenitorul Tiței Urdărianu, născută Vlădăianu. Partea aceasta din moșie, care a fost moștenită de fiii lui Costache Vlădăianu – Gheorghe Vlădăianu avocat și magistrat mort în 1920 și Constantin Vlădăianu – a fost vândută unui domn Radu Popescu, de la care prin moștenire a trecut la Mișu Macavei. De la Gheorghe Vlădăianu a rămas un fiu Sever, mort pe front în 1917, și un altul Ion Gh. Vlădăianu, un tânăr student, ultimul descendent bărbat din ramura lui Dumitraș, fiul lui Conda.

Am vorbit doar despre această ramură a familiei Vlădăianu, pentru că de la ei a rămas conacul care mai există și azi în Vlădaia.

Conacul Mișu Macavei

Informații exacte despre data construcției conacului n-am găsit. Nu se știe nici cine l-a construit. După arhitectură se poate spune că a fost ridicat în perioada interbelică. În sat toată lumea spune că este conacul lui Mișu Macavei (Mihail Macovei). El a fost ultimul proprietar până la expropriere. Cea mai detaliată descriere a conacului este făcută de un fin de-al lui Macavei, Ion Pantazi, în cartea sa „Am trecut prin iad„.

Era prima vizită la Vlădaia, de care îmi amintesc. M-a impresionat, copil fiind, conacul lui naşu Mişu, care era cu totul ieşit din comun. Văzusem multe conace boiereşti, dar toate erau vechi chiar dacă erau modernizate pe dinăuntru.
Naşu Mişu avea o vilă imensă făcută atunci, la parter având un salon enorm, sufragerie, două dormitoare cu baie, bucătărie, cămară, două camere de servitori şi o splendidă scară interioară de stejar, care urca la etaj. Aici erau trei dormitoare cu baie şi un birou. Da, acum mi-aduc aminte, şi la parter era un birou.
La subsol era sala maşinilor pentru luminatul şi încălzitul casei, precum şi o mare pivniţă cu rafturi unde se odihneau nenumărate sticle de şampanie franţuzească şi vinuri; vinuri franţuzeşti, spaniole, italieneşti, nelipsind nici vinurile de pe valea Rinului. Naşu Mişu ne-a primit într-un splendid costum englezesc cu cizme roşii. Întotdeuna mi-a sărit în ochi eleganţa lui.

Grajdurile lui erau pline cu vaci aduse din Elveţia şi cai pur sânge englez. Faţă de moşia noastră pârlită, aici te simţeai întradevăr pe moşia unui mare senior.

Așa este descris conacul unuia dintre cei mai mari moșieri ai Olteniei de la începutul secolului XX: Mișu Macavei.
Starea deplorabilă în care se găsește în prezent conacul, nu mai amintește deloc de splendoarea de altădată. Am închis ochii în încercarea de a vizualiza casa din descrierea lui Pantazi. Greu, foarte greu.

Scara interioară nu mai există. De ferestre și uși nici nu mai vorbesc. Au dispărut și sobele de teracotă. Chiar și pereții. Sunt multe zone unde pășești cu mare atenție, să nu se rupă podeauna sau să nu se prăbușească ce-a mai ramas din tavane.

M-a întristat să-l văd în starea actuală. Și ca o ironie a sorții, am aflat că Mișu Macavei este unul dintre cei care a înființat Partidul Comunist în 1924. Nici măcar el n-a scăpat de ”furia” roșie și a fost nevoit să abandoneze tot și să fugă în Elveția.