Monumente pierdute sau căzute în uitare

Ultima escapadă în Ţara Loviştei a fost într-un weekend din luna iulie. Am vrut să ne odihnim, dar şi să hoinărim puţin prin munţi. În afară de Cascada Scoruşu despre care v-am povestit aici, aflată destul de aproape de pensiunea „Casa Altfel” din Mălaia, unde ne-am cazat, se găseşte Fântâna Brătienilor, datată 1923–1925.

Fântâna Brătienilor (Crucea Brătienilor) este situată în punctul „Sub podgorii”, pe drumul care duce spre Muntele lui Brătianu. Accesul se face dinspre strada Valea Satului, traseul fiind marcat cu bandă albastră. Fântâna se găseşte la circa 15-20 minute de mers pe jos prin pădure.

Crucea a fost construită de către Vintilă Brătianu şi soţia sa – Lia, în memoria părinţilor lor. Crucea a fost sculptată în gresie masivă, dar trecerea timpului şi intemperiile naturii au făcut ca numele Ion C. Brătianu, tatălui lui Vintilă să fie ilizibil.

„Ridicatu-sa această sfântă cruce în anul 1925 de la Hristos, în amintirea părinţilor noştri Ion Brătianu şi soţiei lui Pia şi Anastasie Stolojan şi soţia lui Olga, de către noi, robii lui Dumnezeu, Vintilă şi Lia Brătianu, ca să le fie veşnică pomenire.”

La câţiva metri de crucea de piatră se găseşte izvorul. Crucea Brătienilor este inclusă pe Lista monumentelor istorice. Pe acelaşi munte – proprietatea lui I.C.Brătianu – la 12 km de centru,  se aflau casele lui, cu anexe pentru creşterea oilor şi pista unde aterizau avioanele cu care Brătienii veneau la moşie.

Conacului Brătienilor, o construcţie din sec. al XIX-lea , refăcut în 1920, este în prezent doar ruină. Deşi se află pe Lista monumentelor, pe locul respectiv este acum este o stână.

Aceste urme ale Brătienilor pe aceste meleaguri, ar fi trebuit conservate, restaurate, dar aşa cum se întâmplă în sute de alte cazuri, fie autorităţile sunt nepăsătoare, fie urmaşii nu au bani să se ocupe de protejarea moştenirilor străbunilor.

Biserica, factor al unităţii

Vineri, fiind o zi în care meteorologii anunţaseră că va ploua, ne-am propus să nu ne aventurăm prea departe pe munte şi am ales să vizităm câteva obiective din Mălaia şi Ciunget.

La ieşirea din satul Mălaia, într-o o curbă pe partea stângă, se urcă în pantă şi după câteva sute de metri se ajunge la Mânăstirea „Înălţarea Sfintei Cruci” (Mânăstirea Mălaia, cum mai este cunoscută). Mănăstirea poartă şi hramul „Sf. Mucenic Ioan Rusul”, ale cărui moaşte se găsesc în biserică. Pe o placă se poate citi că piatra de temelie a fost pusă la data de 12 iunie 2012, de către PP Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, ctitori principali fiind preotul Ioan Comăneci şi Vasile Frank Timiş cu copiii. O măicuţă ne-a spus că terenul şi banii pentru construcţia mânăstirii au fost donaţi de familia Timiş.

Ansamblul monahal cuprinde biserica mare şi un arhondaric pe două nivele cu 25 de chilii. Întregul ansamblu nu este foarte mare, dar totul este foarte curat şi îngrijit. Impresionează o cruce imensă metalică amplasată la intrare, în partea dreaptă.

Intrarea în biserică este parcă protejată de un zid pe semicerc, pe care sunt pictate chipurile sfinţilor. Biserica nu este încă finalizată în interior, iar măicuţele speră să se înceapă în curând pictura. Iconostasul şi mobilierul este frumos sculptat în lemn. La loc de cinste se află racla cu moaştele Sf Ioan Rusul (o bucăţică din mână).

La intrare, am fost întâmpinaţi de o măicuţă tânără, care ne-a vorbit despre ansamblul monahal şi, mai ales, despre minunile înfăptuite de Sf. Ioan Rusul. La final, ne-a dat câte o sticluţă cu ulei de la candela ce veghează moaştele.

Din cele mai vechi timpuri mălăienii au fost pătrunşi de un puternic sentiment religios şi în acest context au avut mereu conştiinţa de a fi români, biserica fiind generaţie de generaţie factorul de unitate sufletească. Dovadă stau cele două vechi bisericuţe de lemn din Mălaia (1807) şi Ciunget (1861). Ambele se găsesc pe Lista de monumente istorice.

Biserica de lemn „Sfântul Nicolae şi Cuvioasa Paraschiva” din Mălaia nu am vizitat-o. Ştiu doar că a fost construită de primul episcopeţ de Argeş, Iosif, şi datează din anul 1807.

Biserica de lemn „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Ciunget a fost construită în 1861. Ctitorul principal al bisercii este Florea Ionescu, moşnean şi ţârcovnic, ce a trăit până la vârsta de 105 ani. El a ridicat-o împreună cu familia sa, ajutat fiind de ceilalţi săteni.

Biserica a fost ridicată într-un punct mai înalt din satul Ciunget. Deşi micuţă ca dimensiuni, încearcă să impună parcă prin locul unde este amplasată.

În aceeaşi curte cu biserica de lemn se găseşte şi Biserica nouă, un mic cimitir al satului şi casa parohială. La ora la care am ajuns, biserica era închisă, dar preotul s-a oferit să ne deschidă s-o vizităm. Ne-a lăsat apoi singuri s-o admirăm în linişte. În micuţul lăcaş de cult se fac şi acum slujbe.

Biserica, foarte modestă ca înfăţisare, este tencuită şi pictată în interior de Nicolae Bunescu, care a realizat şi pictura iconostasului într-o manieră de factură populară, „sinteza originală între hieratismul specific stilului bizantin şi tendinţa spre realism şi laicizare, sinteză resimţită îndeosebi în amplul tablou votiv al ctitorilor ţărani “ – declară specialiştii.

Eu pot să vă spun că m-a impresionat felul în care a fost pictată. Sunt mai multe imagini cu ctitorii – oameni simplii – îmbrăcaţi în costume populare. În rest, doar câteva icoane vechi şi, ştergare împodobesc naosul. Nu-mi amintesc un alt lăcaş de cult cu o pictură de o frumuseţe… atât de simplă. Sper că înţelegeţi ce vreau să spun 🙂

Biserica nouă – Ciunget

Bisericii noi cu hramul “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” i s-a pus piatra de temelie în anul 1930 şi a fost terminată în anul 1968, când s-a sfinţit. Se găseşte în aceeaşi curte cu bisericuţa de lemn şi este cuprinsă ca şi cealaltă în Lista monumemtelor istorice a judeţului Vâlcea.